Legea carantinei și izolării, adoptată cu noi modificări

Legea carantinei și izolării, adoptată cu noi modificări
Raportul legii cu modificări a fost votat joi seară de către Senat, în calitate de cameră decizională, cu 115 voturi pentru, 8 împotrivă şi 3 abţineri.
După adoptare, termenul pentru contestarea la Curtea Constituțională a României este de două zile. După cele două zile, legea va fi trimisă la promulgare. De asemenea, după promulgare, legea intră în vigoare la trei zile de la publicarea în Monitorul Oficial. 

Raportul adoptat de Comisia Juridică a Senatului:

  • Prin hotărâre a Guvernului se stabilește lista bolilor pentru care se instituie izolarea persoanelor la domiciliul acestora, la o locaţie declarată de acestea sau, după caz, în unităţi sanitare, precum şi lista unităţilor sanitare de bază în care se tratează persoanele bolnave.
  • Măsura izolării  trebuie să fie pe o durată limitată, care protejează interesul public şi să nu determine un dezechilibru între nevoia de protejare a sănătăţii publice şi imperativul respectării libertăţii persoanei.
  • Nu se poate dispune izolarea la domiciliu  sau la locaţia declarată, dacă informaţiile oficiale referitoare la tipul agentului înalt patogen, calea de transmitere şi rata de transmisibilitate impun izolarea persoanelor exclusiv în unităţile sanitare.
  • Referirile la carantinarea bunurilor suspecte de a fi contaminate cu un agent înalt patogen au fost eliminate.
  • Cei care nu respectă regulile de izolare si carantinare vor fi sanctionați.
  • În cazul copiilor a căror părinți sunt bolnavi cu coronavirus și nu au posibilitatea să fie îngrijiți de rude sau alte persoane apropiate, DSP va anunță serviciul de asistență socială pentru a lua măsuri în acest sens.
Fii social. Împărtășește știrile bune cu prietenii tăi!

e-Gazeta