Mai multe vagoane la CFR Călători, după reparații și modernizări

Mai multe vagoane la CFR Călători, după reparații și modernizări

CFR Călători arată, într-un comunicat de presă, că a crescut numărul de vagoane de la 850 la 881, la sfârșitul lunii februarie, după ce au fost reparate 54 de vagoane, iar alte cinci au fost modernizate, fiind deja introduse în trenurile InterRegio care circulă în toată țara.

În prima zi de mandat am stabilit ca obiectiv creșterea parcului activ de vagoane de la 850 la cel puțin 1.000. După o lună de activitate la CFR Călători, am crescut parcul activ cu 31 de vagoane’’, a declarat Dan M. Costescu, director general CFR Călători.

Compania a retras 28 de vagoane pentru a fi introduse în reparații. Numărul de locomotive și automotoare reparate și puse în circulație în luna februarie a crescut cu 8 unități.

CFR Călători anunță că va suplimenta zilnic locurile din trenuri, compania crescând în continuare și parcul activ de vagoane. Pe site-ul companiei va fi afișat, lunar, graficul cu numărul de vagoane CFR Călători aflate în circulație.

Societatea de Transport Feroviar de Călători – CFR Călători este operatorul naţional feroviar de pasageri care efectuează transportul public de călători pe calea ferată.

Fii social. Împărtășește știrile bune cu prietenii tăi!

e-Gazeta