Ministrul Sănătății: „După 15 mai, ne așteptăm la o creștere a numărului de infecții”

Ministrul Sănătății: „După 15 mai, ne așteptăm la o creștere a numărului de infecții”

Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, se declară dezamăgit că politica pune pe planul doi siguranţa şi chiar vieţile oamenilor, dar afirmă că Guvernul este gata să reacționeze, după ce Parlamentul a modificat în puncte esenţiale proiectul de lege privind starea de alertă.

Ne așteptăm la o creștere, sper să nu fie accentuată, ci una lentă, de la o zi la alta, pe perioadă scurtă”, a declarat Nelu Tătaru, la Europa FM, întrebat fiind la ce ritm de confirmare a cazurilor se așteaptă după 15 mai.

Referitor la detașarea medicilor, Nelu Tătaru susține că acestea au fost făcute pentru a gestiona mai bine focarele (Suceava): „Se pot face aceste lucruri. Acolo unde țara are nevoie de noi, trebuie să mergem. Suntem corp medical, în prima linie, noi trebuie să dăm măsura”, a precizat ministrul.

Întrebat ce îi îndeamnă pe oameni să facă după 15 mai, Nelu Tătaru a declarat că e important „să respecte precauțiile, regulile de igienă, să respecte niște obiceiuri de a se spăla pe mâini, să aerisească hainele când vin de afară, să stea la distanță de persoane cu afecțiuni respiratorii, să evităm aglomerațiile, să purtăm măști la intrarea în anumite incinte, în transportul în comun. Să avem grijă de cei de lângă noi”.

Fii social. Împărtășește știrile bune cu prietenii tăi!

e-Gazeta